Te-am speriat luni noaptea
Am inteles de atunci. Iar acum citesc si aici. Am incercat sa iti explic samanta de rationament din comportamentul meu. Speram ca ai inteles. Daca nu, poate ca vei intelege asta: chiar daca sunt cea mai speciala, inteligenta, extraordinara si aroganta femeie de pe planeta, am si eu scaparile mele. Si, din cand in cand, mai judec cu hormonii. Sper sa intelegi ca, pe cat de buni sunt acesti hormoni in multe cazuri, uneori isi mai fac de cap pe spuza “gazdei”. Cam asta mi s-a intamplat in noaptea aia. Am avut un moment de nesiguranta. Si tu mi-ai fost prin preajma…
Ce pot sa fac acum e sa iti promit ca atunci cand va fi cazul, odata pe luna sau cel mai probabil odata la 3 luni, voi fi mai precauta ca de obicei cu ce spun sau fac. Ca sa nu regret ulterior. Sau, daca e nevoie, ma mut la zoo 2-3 zile 
.
Cat despre scuturi, nu stiu ce sa zic. Probabil ca le mai am. Dar ma gandesc ca vine vara. Le-oi da eu jos de la “caldura” 
.
Aseara am plecat incruntata si tensionata, asta, din doua motive. Pe unul il stii: nu pot pleca niciodata de langa tine fiind foarte zen. Si ti-am mai spus, daca as putea-o face, m-as ingrijora in legatura cu noi. Celalalt e legat de felul meu de a fi, de nevoia mea de a controla lucrurile, de a ma scuti de emotii neplacute, inutile. O fi si asta un scut, nu stiu, dar e probabil unul de care greu voi scapa. Nu ma pot obisnui cu pasitul in intuneric sperand ca ajung unde trebuie. Nu atata timp cat stiu ca, daca imi iau lanterna de acasa nimeresc sigur unde trebuie. I don’t mind doing things on the edge, but I can’t make a lifestyle out of it.
Cu valsul sunt de acord. Acum, depinde cati ani…
